Biserica Penticostală Betel Rânicelu

Suntem o comunitate de creștini penticostali, formată în decursul a peste 20 de ani. Suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru modul în care a lucrat în Râmnicelu, pentru toți cei care s-au întors la Domnul și pentru toate minunile Lui. Credem într-o viață schimbată, trăită cu dedicare pentru Hristos și pentru oameni.

Cine suntem?

Credința biblică a fost pentru prima dată trăită și propovăduită în Râmnicelu înainte de 1989, dar prima biserică s-a format abia în 1995 cu un grup de câțiva credincioși. În 1997, biserica s-a afiliat Cultului Penticostal din România. Dumnezeu ne-a surprins cu puterea Lui și a întors mulți oameni din localitatea noastră le El. În perioada 2000-2010, s-au botezat aproape 1000 de persoane. Prima clădire de biserică am inaugurat-o în 2002. Ulterior, odată cu creșterea bisericii s-a simțit nevoia construirii unui nou locaș de închinare mai încăpător, astfel că în 2012 am inaugurat o nouă casă de rugăciune.

SCOP

Scopul nostru este să propovăduim Evanghelia lui Hristos oricărui om și să-i învățăm pe credincioși să trăiască o viață dedicată pentru El.

Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. (Coloseni 1:28)

VIZIUNE

Ne dorim să vedem toți oamenii din localitatea Râmnicelu întorși la Dumnezeu și și o generație de creștini autentici și maturi care să ducă Evanghelia lui Hristos până la marginile pământului.

misiune

Isus este modelul nostru. Misiunea noastră este să fim ca El și să îi învățăm pe oameni să devină asemenea lui Hristos, să iubească precum El a iubit și împlinească poruncile Lui precum Isus.

valorile noastre

învățătura biblică autentică

Învățătura Scripturii nu se schimbă în funcție de cultură sau modă. Trebuie să judecăm toate acțiunile și practicile noastre pe baza Scripturii.

Lucrarea Duhului Sfânt

Duhul Sfânt este cel care ne sfințește și ne pregătește pentru lucrare. Credem în botezul cu Duhul Sfânt, în manifestarea darurilor spirituale și în roadele Duhului care trebuie să se manifeste în viața credinciosului.

Ospitalitatea și generozitatea

În mod intenționat promovăm în mijlocul nostru ospitalitatea și dărnicia. Propune-ți să ne vizitezi și îți vei da seama că acestea pentru noi sunt fapte, nu numai cuvinte.

familia

Familia este importantă pentru Dumnezeu și pentru noi. Am învățat să luptăm pentru familiile noastre și pentru relații sănătoase în cadrul familiei, atât între soți și cât și între părinți și copii.

unitatea bisericii

Luptăm să păstrăm unitate în biserică prin rugăciune și relații bazate pe dragoste. Isus s-a rugat pentru unitate și a spus că aceasta va fi un semn pentru necredincioși.

formarea pentru slujire

Biserica este un cadru foarte bun pentru formarea de slujitori. Biserica asistă pe cei care au chemare lui Dumnezeu să treacă de la calitatea de ucenic la calitatea de slujitor, și asta într-un cadru practic și sub supravegherea pastorilor și liderilor bisericii.

propune-ți să ne vizitezi

ești binevenit!

Scroll to Top